Socoteala

Toti venim pe lume in acelasi mod mai mult sau mai putin placut. Suntem compusi din acelasi material. Toate inimile bat in aceasi ritm. Toti mergem la fel, gandim si simtim la fel.Am incercat sa gasesc diferente minuscule, dar nu am gasit nimic. Toti functionam la fel. Si totusi, ce ne deosebeste?
E impresionant sa descoperi cat de mult semeni cu cel de langa tine din punct de vedere al materialului din care ai fost fabricat. Toti avem la baza acelasi aluat. Ne coacem in acelasi fel. Crestem in mod egal. Toti avem ceva special in noi. Si toti avem acelasi termen de valabilitate.
Atunci care mai e rostul nostru aici? Daca totul e deja ales pentru noi, daca toti avem un destin prestabilit, care mai e misiunea noastra aici?
Misiunea noastra este sa adaugam ingrediente speciale la aluatul din pe care il avem la baza si sa incercam sa cream o prajitura atat de buna incat nu poate fi uitata
Acum stiu asta. Acum ai aflat si tu. Poate e prea tarziu pentru tine. Poate nu ti-a pasat suficient de mult de aluatul tau, iar cum, cand trebuie sa dai socoteala, vrei o schimbare. Poate iti e frica de termenul de expirare. Si mie imi e .
Vreau sa cred ca exista ceva dupa ce nu mai e nimic, un proces de reciclare al aluatului. Vreau sa cred ca exista miracole. Vreau sa cred in a doua sansa.

In cautarea timpului pierdut

Lucrurile au un fel ciudat de a se intoarce inapoi la tine. Astfel, lucruri trecute, terminate, uitate (aparent) vin inapoi cu o intensiatate surpinzatoare. Dupa cauza si efect. De ce? Nu stiu. Asa e natura noastra. Sa traim trecutul, prezentul si viitorul in acelasi timp. Pana si cele mai nesemnificative gesturi te duc inapoi in trecut si iti arata ce ai gresit (sau nu). Si apoi? Apoi pleci in cautarea timpului pierdut. Dar timpul nu asteapta. Timpul s-a dus sa se scalde in Dunare, si Dunarea e departe si nu stii sa ajungi la ea pentru ca n-ai GPS. Timpul trece peste tine si te inlocuieste cu altii. Asta e cea mai trista parte a vietii.
In locul meu construieste-ti o casa frumoasa cu piscina. Planteaza trei copaci si 4 flori. Pune un hamac in curte pentru zile mai grele. Gasesteti noi prieteni. Inlocuieste obiceiurile vechi cu cele noi. Umpleti timpul cu lucruri care te fac sa te simti implinit. Ai grija de altii.
Uita partea din tine in care ma regasesc...

Intreaba-ma despre stelele de pe cer si ti le-as arata pe toate, una dupa alta, pana cand rasaritul le-ar trimite la culcare.
Intreaba-ma despre viata si ti-as povesti tot ce am trait. Ti-as descrie tot ce mi-a trecut prin minte de cand ne cunoastem, ti-as spune ce am trait, cat am simtit, ce am iubit. Nu ti-as cere nimic inapoi. Tu nu mi-ai poversti nimic din viata ta. Eu as fi multumita ca ai auzit, ai ascultat, m-ai inteles.
Intreaba-ma despre familie si ti-as desena cele mai frumoase tablouri, pentru a intelege mai bine ce inseamna ei pentru mine.
Intreaba-ma despre mine si ti-as arata toate semnele care mi-au ramas din batalii pierdute, ti-as arata victoriile. Poate vei descoperi si cateva dorinte pierdute in spatiu si timp, uitate de prea mult timp, sau doar prea bine ascunse
Intreaba-ma de prieteni si te-as lasa sa intrii in mintea mea. Acolo ai gasi toate fotografiile vietii mele. Ti le-as explica pe toate. In unele esti si tu. Ne-am aminti impreuna prin ce am trecut si am rade.
Intreaba-ma despre sentimente si as amuti. M-as gandi la tot ce-a fost. As simti tot ce este. Dupa un timp, as incepe sa vorbesc despre tine. Te-as descrie in cele mai mici detalii. Te-as picta in mii de culori. Tu m-ai corecta unde gresesc sau ai mai adauga o nuanta noua unde e nevoie.
Daca m-ai intreaba "de ce?" ti-as aminti de un prieten, de o chitara....

Daca ai fi

Daca ai fi destept ti-ai da seama ce simt pentru tine. Daca ai fi putin atent la mine ti-ai da seama ca nu simt nimic(pentru tine). Daca te-ai fi gandit putin, ti-ai fi dat seama ca nu o sa mearga la nesfarsit. Daca ai fi sufletul meu pereche as incerca sa te pastrez, sa te iert, sa ma schimb dupa tine. Dar nu esti. Daca ai stii ca esti unul dintre ei, m-ai ura.

Dar daca ai fi ceea ce caut eu, nu te-as lasa sa pleci. Cred in ideea de suflete pereche,marea iubire,the one and only..... Imi pare rau. Sunt egoista.

Traim la oras. Monotonia ne doboara. In fiecare zi batem aceeasi carare bine batatorita( asfaltata chiar) de o mie de alti pasi. Ne intoarcem acasa tot pe acolo.Ne pierdem 30 de ore pe saptamana intr-un loc de unde ar trebui sa invatam lectii despre viata, istorie, bune maniere. Cum poti invata dintr-o carte cum sa traiesti. In carte gasesti sfaturi,ideile altor oameni. Dupa ce citesti cartea, mintea ta decide ce vrea sa retina si ce nu. Nu totul trebuie luat asa cum ti se zice. Daca citesti o carte despre viata nu poti spune ca ai si trait.
Cele mai bune lectii le inveti singur. Ti se dau 1000 de teoreme. Pentru ce?...Ca sa te poti descurca in viata. Dar cine te va mai intreba vreodata despre acea teorie? In cel mai rau caz poate inca cineva.
Recunosc, sunt lucrui care se invata la scoala, sunt lucruri care ne intereseaza, ne capteaza atentia, dar nu pe toti ne intereseaza aceleasi lucruri.
Cand ai auzit pe cineva sa-ti spuna:" Dute in lume. Viziteaza tot ce poti. Ajuta pe cine poti...si vei stii mai multe decat dupa 20 de ani de scoala". Cine ti-a vorbit despre frumusetea intinderilor care ne inconjoara? Cine ti-a vorbit despre obiceiurile altor popoare? Cine ti-a vorbit despre fericire? Cine ti-a spus ce e iubirea? Unde o poti cunoaste? In sala de clasa? Sau studiind tipologia agentiei de turism? Sau invatand despre inflatie? Cine ti-a vorbit despre prietenie? Cine te-a facut sa crezi cu adevarat in ceva fara sa te indoctrineze?
Sufletul si mintea trebuiesc disciplinate...pana ajung sa nu mai simta nimic si sa nu mai gandeasca nimic pe cont propriu. Trebuie impuse reguli. Trebuie construite modele din care nu putem iesi. Trebuie sa ajungi sa te simti vinovat pentru fiecare greseala(inclusiv ca nu ai adus un document la timp)
Si toate astea pentru ce? Pentru ca la sfarsit toate sa fie uitate, toate ideile si sperantele tale de viata sa fie sterse, pana cand nu mai esti copil. Se spune ca varsta copilariei este cea mai frumoasa. De ce oare? Copiii viseaza, copiii danseaza, topaie in mijlocul strazii fara sa le fie frica de masini, copiii spun exact ce simt, nu le e rusine de nimic. Copiii au teluri, obiective proprii pe care daca nu le indeplinesc acum, se intorc si o iau de la capat maine. Copiii cred in eroi si in minuni.
Noi in ce credem?

Nimic nu lasa urme. Tot ce se intampla in viata noastra este trecator, totul este la intamplare, toate se vor intampla de la sine si vor trece la fel de repede cum au si inceput.
Ei asa spun. Ei asta cred.
Ei spun ca fericirea este ceva care trebuie sa vina o data, "cu voia lui Dumneazeu"> Spun ca totul ne este predestinat, totul e scris si de aceea, tot ce ne este dat vom primi.
Eu spun ca nimic nu este predestinat. Poate doar faptul ca ne-am nascut si ca vom muri. Dar intervalul dintre inceput si sfarsit ne apartine noua in totalitate. Noi ne pictam proprile tablouri. Noi ne facem proprile decizii. Noi o dam in bara si tot noi rezolvam problema. Pentru ca asa e scris? Nu. Pentru ca asa am ales. Decizile pe care le-am luat azi nu au legatura cu soarta, ci cu felul in care vrem sa traim
Vai de cel ce se teme sa isi asuna riscurile.
Vai de cel caruia ii e frica sa schimbe ceva in viata lui
Vai de cel care isi irosesc talentul si timpul.
Vai de cel caruia ii e dat sa auda vorbele astea. Caci atunci va crede in minuni, dar momentele magice din viata lui vor fi trecut de mult.

...

Voi fi mereu figura din umbra, iti voi sarbatori reusita din cotlonul intunecat al mintii mele. Dar nu uita, Sburatorule, plutesti pe aripile unei muritoare, iar ele se vor topi in drumetia ta spre soare. Aminteste-ti ca figura de ceara am fost EU.