intersectie

O discutie intre 2 prieteni


-Esti absenta. Nu esti cu totul aici. Fizic te aflii cu mine la un restaurant, dar psihic.. unde esti? Spuse Andrei
-Unde sunt? E o intrebare buna. Eu…eu sunt…intr-o gara! Raspunse Ana
-Intr-o gara? Ce ai putea face…..ah…intr-o gara…
-Vad ca ai inteles si asta ma bucura. Foarte multa lume ma intreaba cine sunt si mai ales unde sunt. Unii spun ca nu stiu ce se intampla cu mine, multi nu au stiut niciodata. Si totusi exista unii care stiu. Dar eu…ce caut eu la gara? De multe ori stau si ma intreb cum de am ajuns aici. Majoritatea oamenilor care ajung la gara stiu incotro se indreapta. Eu nu am nici macar billet. Eu am multe nedumeriri. Obisnuiam sa fiu mai sigura pe mine pana acum. Acum se schimba multe, in mine sau in exteriorul meu. O fata de 16 ani…intr-o gara…periculos…
-Periculos, dar tocmai faptul ca ar putea iesi rau te face sa fi mai atenta cu ce se intampla in jurul tau. Va trebui sa alegi un tren la un moment dat. Nu inteleg de ce nu o faci. Calatorii ca tine cand ajung intr-o gara se orienteaza repede si pleaca
-Pt mine adolescenta e o intersectie prea mare. Eu astept, incerc. Ce astept? O rezolvare. Cine va trebui sa gaseasca aceasta rezolvare? Tot eu. Atunci ce tot astept? Nu stiu
-Ce nu iti e clar? Ce trebuie sa clarifici?
-Cine vreau sa fiu, unde vreau sa fiu. Simt ca gara asta e mai mare decat toate celelate in care am fost
“Sunt destui călători care vin şi călători care pleacă. De ce vin? De ce pleacă? Există şi călători care stau şi aşteaptă, bineinţeles în sala de aşteptare, cuminţi, dar şi pe peroane. Ce aşteaptă? Nu stiu. Eu în gara aceasta, nu ştiu de ce stau oamenii prin salile de aşteptare ale veacului. Unii au renunţat să aştepte. Au aţipit, pur şi simplu, între doua ţipete de locomotivă. Au uitat de veniri, au uitat de plecări, au uitat de vacarmul din gară. E bine? E rău? Nu ştiu.Cei care explică astfel de lucruri complicate dorm şi ei. E normal. Sunt din ce în ce mai multe întrebări şi ei trebuie să dea din ce în ce mai multe explicaţii în timp ce inexplicabilul creşte ca o noapte imensă sau ca o dimineaţă imensă. Aici oamenii vin şi pleacă, aşteaptă sau moţăie, dar nimeni, absolut nimeni nu-şi permite să pună întrebari.. . Şi nici nu pot să întreb trecătorii. Risc să nimeresc vreunul dispus să mă ia peste picior şi să rădă: "Nu ştiai? Ne-am hotărăt să venim, să plecăm, să aşteptăm şi chiar să murim fără să ne mai punem întrebarea de ce. Lumea s-a transformat într-o gară, nu vezi?"”

De ce traim in trecut? De ce nu ne gandim la viitor? Sau, mai bine zis, de ce ne gandim cu teama la viitor? Pt ca viitoru reprezinta necunoscutul, reprezinta necunoscuta din ecuatia noastra. Dar problema noastra e si mai grava. Noi nu ne cunoastem f bine nici prezentul iar din trecut retinem doar anumite parti, cele foarte bune si cele foarte rele. Dar exista multe amanunte din trecutul nostru care au legatura cu prezentul si cu viitorul. Dar daca aceste bucati sunt uitate nu ne putem da seama niciodata de unde am plecat, care e inceputul, cum am ajuns aici. Deci vedeti, ecuatia noastra e formata, de fapt, doar din necunoscute. Dar totusi, problema cere o rezolvare. Oamenii cer o rezolvare. Daca nu exista rezolvare nu exista progres, iar ei nu vor astepta ca tu sa iti revii

Deci, atunci cand te aflii intr-o gara, la o intersectie de drumuri in care nimeni nu te poate ajuta, pt ca si ceilalti calatori din jurul tau tot in gara sunt… cand te aflii intro gara, la o intersectie mare, inconjurata de necunoscute, de trenuri care vin , pleaca si nu se mai intorc, de sanse pierdute pt ca nu sunt in stare sa actionez, nu sunt in stare sa trec peste ci ma las coplesita de starea mea de garista ratacita….Atunci ce se intampla?

-Te decizi! Zise Andrei, dupa ce asculta tot ce a avut Ana de spus. Te decizi. Te uiti in jur. Incerci sa iti dai seama in ce gara esti, ce trenuri vin, unde merg si unde vrei sa ajungi. Nu te multumi cu putin. Nu trece prin viata ca un calator, care doar priveste frumusetile din jurul lui, zambeste cand ii vede pe altii ca zambesc dar cand se uita inapoi, cand se gandeste la ultimul lui zambet, la ultima lui decizie, ramane pe ganduri si realizeaza ca nu a participat direct la viata. A trait-o ca un calator, de pe poteca pe poteca, din gara in gara. Tu nu esti asa. Tu esti….un om…in adevaratul sens al cuvantului

sufletele oamenilor sunt un fel de site...sunt niste obiecte care opresc tot ce e important. Restu curge si nu se mai intoarce. Sufletele noastre opresc lucurile importante in ele:bucurii, tristeti, amintiri, prieteni,familie, pasiuni, dorinte, intamplari, promisiuni, impliniri...toate raman in noi. Sufletul nostru trebuie sa aleaga mereu ce trebuie pastrat si ce trebuie lasat sa curga mai departe. Daca sufletul nostu e prea incarcat, daca nu am ales intre toate bucuriile si necazurile, sita se poate rupe..si am ajunge cu o gaura in suflet...prin care ar trece oricine si orice...si noi nu am face absolut nimic...pt ca nu am mai simti nimic. Asta, din pacate se intamla f multor persoane..la un mom dat..uf